Cele 7 icoane ale scriitoarei Ingrid Beatrice Coman-Prodan


Numește un om care, de-a lungul vieții ori într-un anume moment al ei, te-a condus cel mai aproape de tine însuți.

Ingrid Beatrice Coman-Prodan: Ar trebui să încep cu scriitori, de cuvintele cărora m-am agățat de-a lungul anilor, căutând răspunsuri. Eminescu mi-a marcat adolescența. Apoi câțiva gânditori sau filozofi, mistici, de cărțile cărora mă atașam și le țineam aproape de sufletul meu în momente de răstriște. Cândva îmi ținea de cald psihanaliza, apoi m-am îndreptat ușor spre filozofia indiană, uneori chiar mistici. Fiecare avea ceva să îmi spună, în felul lui, în funcție de vântul care-mi bătea în suflet.

Însă ființa în carne și oase care m-a adus cel mai aproape de sufletul meu, este soțul meu: Doru. Cu tot ce înseamnă asta. Pentru că nu întotdeauna apropierea de tine însuți este lipsită de durere. De cele mai multe ori este un proces dureros de purificare, de lăsare în urmă a balastului inutil, ca să poți deveni ușor și curat în preajma sufletului tău. Asta m-a ajutat, și mă ajută să fac, persoana cu care am ales să îmi împart la doi viața: să rămân lucidă, să văd lucrurile în adevărul lor, nemăsluite, neîntinate.

El este cel care de multe ori mă dojenește că am obiceiul să ficționalizez viața din jurul meu și mai ales persoanele din jurul meu. Să le dau o aură pe care de multe ori nu o au. Le brodez o poveste în jur, ca să-i fac mai frumoși, mai oameni, acolo unde realitatea e săracă. Mi-a trebuit ceva timp ca să mărturisesc, chiar și mie însămi, că are dreptate. E un soi de supapă de supraviețuire pentru mine. Când realitatea din jur devine urâtă și greu de suportat, îi construiesc o poveste, o mitizez, o transform în ficțiune, și atunci se îmbracă în ceva mai suportabil. El însă mă ajută să văd adevărata față a lucrurilor. Recunosc, de multe ori aș prefera să nu o vad, să mă mai amăgesc puțin că ar putea fi și altfel. În cele din urmă adevărul învinge.

IMG-20200415-WA0010

Identifică personajul dintr-o carte căruia îi semeni cel mai mult.

Poate Jane Eyre, pentru încăpățânarea și furia cu care crede în iubire. Pentru inteligența ei subtilă și niciodată ostentativă.

IMG-20200415-WA0008

Care este cartea pe care regreți că nu ai scris-o tu?

„Casa spiritelor” a lui Isabel Allende și „Numele trandafirului” a lui Umberto Eco.

IMG-20200415-WA0009

Oare dacă ar sta în puterea ta să alegi în ce să te reîncarnezi în viața viitoare, ce sau cine ai vrea să fii?

Aș vrea să fiu… tot. Și piatră și copac și pasăre și câine. Să simt, să văd, să înțeleg. Dar mai ales aș vrea să fiu o ființă, omenească sau nu, căreia să-i fie îngăduit să vadă mai mult, sa înțeleagă mai mult, lucruri de aici și de dincolo, să pot desluși și limba oamenilor și tăcerea îngerilor laolaltă. Să pot citi în toate limbile pământului, chiar și în cele moarte, să nu mi se nege nici un mister. Da, știu, aș cere nepermis de mult, și cineva acolo sus ar putea să-mi dea o palmă peste ceafă pentru asta, ca unui copil care a îndrăznit prea mult, jucându-se cu chibriturile. Mi-aș asuma chiar și asta. 🙂

IMG-20200415-WA0011

Ai putea cuprinde într-o singură propoziție ceea ce ai trăit până acum?

Niciodată destul. Întotdeauna m-a bântuit sentimentul că nu voi avea timp să fac atât cât mi-aș fi dorit, să creez, să construiesc, să călătoresc, să aflu, să citesc, să scriu, să pictez, să iubesc. Simt timpul ca pe un covor care mi se trage de sub picioare întotdeauna prea devreme, înainte să pun toți pașii pe care mi i-aș fi dorit. Și uite ți-am furat mai mult decât o propoziție.

Numește o calitate pe care o prețuiești și pe care o poți asocia cu o persoană din viața ta.

Dragostea necondiționată. Foarte greu de găsit. O găsești doar la mamele noastre, care ne iubesc și ne oblojesc indiferent câte bube în cap am avea. Am întâlnit-o la mama mea, pentru care voi rămâne „fetița ei” până la sfârșitul zilelor. Ar trebui să nu uităm asta când le vine lor rândul să devină „fetițele noastre” de care să avem grijă, la fel de necondiționat.

IMG-20200415-WA0003

Există o credință de care nu te-ai putea despărți pentru nimeni și pentru nimic?

Credința în Dumnezeul care locuiește în orice formă de viață. În noi, în copaci, în pământ, în stele și în pietre. O căldură interioară și o speranță în ceva mai înalt și mai măreț, chiar dacă misterios și ascuns privirii noastre, fără de care m-aș nărui.

0.jpeg 2016_Ingrid_Beatrice_Coman_Photo_Gallery_07-300x2252016_Ingrid_Beatrice_Coman_Photo_Gallery_05-205x300

 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s