Scrisoare către Cristina


Dragă Cristina,

 

nici dacă aș vrea nu aș putea acum să mă adresez ție altfel decât cu numele mic, de om. Tu știi că mi-ai fost dragă de la început, de prima dată când ne-am întâlnit, la Cluj, iar eu mă uitam ca proasta la niște nuntași, sperând că o să-i surprind dansând. Ți-am mărturisit atunci că nu mai văzusem oameni dansând de foarte multă vreme și tu n-ai râs de mine, dimpotrivă, mi-ai răspuns că nici tu. 

Abia apoi ți-am citit o parte dintre cărți și am încercat să lipesc cumva chipul scriitoarei Cristina Nemerovschi de omul Cristina. N-am prea reușit. Nici nu cred de fapt că acesta este un parcurs corect, că e cinstit să cer cărților să fie egale vieții autorului lor, căci talentul și imaginația sunt mai importante, într-un fel, însă cititorul din mine așa este alcătuit, vrea să pună semnul ăla de identitate, măcar parțial, să înțeleagă de ce scriitorul a scris anumite chestii și nu altele, ce experiențe personale l-au bântuit ori chiar l-au obligat să scrie. 

16995937_1425569234149687_2608134058121766479_n

Pe urmă a venit ziua aceea, în care te-am anunțat că am început să citesc „Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”. Din prima noapte au apărut și coșmarurile. Am citit-o în șase seri. M-am oprit de fiecare dată numai fiindcă simțeam că mai mult nu pot duce, că o iau razna. E o carte într-atât de intensă și de adevărată că îți pierzi pur și simplu echilibrul, liniștea citind-o. Aseară, când am terminat-o, m-am bucurat că era un om lângă mine, nu știu cum mi-aș fi suportat stările de una singură. Dar și așa, m-am frăsuit îndelung prin casă, repetându-mi deopotrivă în minte: „noi suntem învingătorii, noi, cei vulnerabili, suntem învingătorii”. 

Nu știu cât din tine ai lăsat în această carte (am intuit că mult), cât din Ana ești tu (deși de ea nu te voi mai putea despărți vreodată), dacă Sin și Sagri, Cris și Punky au existat, există, dar cred că lumea ar fi mult prea tristă și chiar absurdă fără învingătorii tăi. Iartă-mă că de data aceasta nu mă pot mulțumi nicicum cu viețile lor de hârtie. Sunt prea vii ca să nu îți cer să-mi confirmi că sunt oameni, nu personaje într-o carte. 

Aseară m-am gândit și la tine. Mi-am închipuit că ești tot la mare și cum meriți tu cu asupra de măsură vacanța aceea. Așa, pur și simplu, dincolo de motivele pe care le bănuiești acum la suprafață în mine. Învingătoareo, „pentru zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”!

 

sper, de asemenea dintre învingători,

cu mult drag, nico

 

Coperta-Zilele_noastre_care_nu_vor_mai_fi_niciodata

 

 

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Scrisoare către Cristina&8221;

  1. Pingback: Gândurile voastre despre Zilele mele | Cristina Nemerovschi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s