Venezia mea I. Două ore pe Isola San Michele


La Venezia, trebuie să merg singură. Zic „trebuie” pentru că numai așa orașul mă ia în seama lui și mă poartă pe străzi până mă obosește de atâta fericire. Înaintez pe căile lui labirintice fără nici o teamă, știu sigur că voi ajunge unde trebuie. Așa s-a întâmplat mai ales ieri, 13 iulie, m-au dus pașii, mai întâi, chiar vizavi de insula San Michele. Ne despărțea doar marea, o stație de autobuz. Așa se vedea:

La prima stație am coborât doar eu și un bărbat. Prin cimitir, mai vedeam răzleț câte un cuplu sau grupulețe, fiind însă destul de întins și separat prin garduri de cărămidă, după diverse criterii, puteai să rămâi fără probleme singur preț de minute. Strigătele sfâșietoare ale pescărușilor tăiau liniștea din când în când. Și, printre morminte, zeci de șopârle alunecau în toate direcțiile.

În cimitirul grec, am trecut pe la mormântul lui Diaghilev, căruia vizitatorii îi aduseseră papucei, și pe la Igor Stravinski și Vera lui. La ei, trecătorii lăsau o floare,  o pietricică sau câte un con de brad, ce găseau și ei prin cimitir…

În partea evanghelică, cu greu am dat peste mormântul poetului rus Iosif Brodski. Așteptam întâlnirea aceasta de când am ajuns în Italia. L-am citit pentru prima oară aici, chiar la câteva zile de la debutul sejurului. Așa am aflat că e înmormântat  pe San Michele, că iubise și el îngrozitor Venezia. I-am ținut de urât vreo jumătate de oră, așezată pe marginea mormântului, i-am spus ce aveam să-i spun și ca să nu mă uite, i-am scris și o scrisorică, pe care i-am lăsat-o apoi în cutia poștală. Cineva îi adusese o pălărie, e drept, stătea cam în soare.

Foarte aproape de Iosif Brodski, unul din poeții care îl fascinau, Ezra Pound, îngropat acolo alături de ultima lui iubită, Olga Rudge. Cei care veneau în vizită îi lăsau bilețele, susținute o vreme de câte o piatră. Eu nu i-am scris, păcat totuși că nu se îngrijise să-și pună o cutie poștală… În schimb, am stat și cu el o vreme, să nu-i fie cu supărare.

Mă deranjau numai prezențele vii, îmi tulburau puțin relațiile cu cei morți și sentimentul de izolare de pe insula-cimitir. 

10 comentarii la „Venezia mea I. Două ore pe Isola San Michele

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s