La Petrarca, vizită de după-amiază

Înainte să ajungem la casa lui Petrarca din Arqua, am urcat, la Monnselice, pe un munte, spre biserica San Giorgio, unde trebuia să găsim tomba celebrului Sf. Valentin, locul în care, pe 14 februarie, tinerii vin pentru a rupe o inimă de hârtie în două jumătăţi. Acolo, surpriză, San Valentino nu locuia singur, ci însoţit de alţi vreo 16 sfinţi, aici de aproape 2000 de ani, de la începuturile creştinismului.  Stăteau precum cărţile într-o bibliotecă şi tot aşa mă uitam eu la ei, cu fascinaţie şi teamă deopotrivă:

Când am coborât din maşină la Arqua’Petrarca, cum se numeşte acum satul de costrucţie medievală, sat de munte, în care Petrarca şi-a trăit ultimii ani de viaţă, clopotele bisericii au început să bată. Cum eu văd semne peste tot, am recunoscut şi de data asta că se anunţa întâlnirea mea cu faimosul poet. În faţa bisericii, Petrarca îşi aşteaptă tăcut vizitatorii.

După vizita la mormânt, am urcat spre casă, un drum anevoios. Satul era plin de măslini şi am aflat că pe lângă cultivarea acestora, localnicii sunt mari producători de vin, era chiar o fabrică acolo. În sfârşit ajungem în faţa porţii.

Am plătit bilet şi am intrat în curte. O casă frumoasă, cu etaj, ne-a întâmpinat şi o grădină simplă, cu cărări foarte strâmte, foarte bune pentru pisicile iubite de poetul medieval, după cum am decis eu imediat.

În prima încăpere mă aştepta statuia lui Petrarca, cu mâna sculptată în aşa fel că poate fi uşor strînsă de bun-găsit. Desigur, nu era voie să facem fotografii în interior, dar nu m-am putut abţine să fac câteva. Am fotografiat pisica care cică l-ar fi însoţit pe Petrarca în acei ultimi ani de viaţă, îmbălsămată şi postată într-un perete al casei.

În noaptea de 18 spre 19 iulie 1374, poetul, născut la Arezzo, în 1304, părăsea lumea aceasta. În secolul XVI, un nobil bogat care a cumpărat casa din Arqua, a  pictat toţi pereţii casei cu desene din viaţa şi opera lui Petrarca. Desene acum mai puţin vizibile, dar destul ca să fascineze încă. În casă se păstrează şi bronzul original făcut pentru mormântul lui Petrarca din faţa bisericii din Arqua.Am văzut camera în care dormea, camera în care medita şi îşi păstra scrierile, camera viziunilor, camera Cleopatrei, denumite în funcţie de realitate sau de desenele care umpleau pereţii, inspirate din cărţile poetului. Totodată, ca peste tot unde e vorba de iubire, printre desenele originale vedeai semnăturile unora din cei care au trecut în timp pe acolo, veşnicele adunări de Paolo + Alesia, Gabrielle + Claudia etc.Fiind sat de munte, de la orice geam ai fi privit, panorama era minunată. Dacă Petrarca vedea ceea ce vedem noi astăzi, îmi explic în parte visările din opera lui, ori, cel puţin, ştiu că a visat mult în ultimii ani de viaţă terestră. Nu ştiu dacă mi s-a întâmplat doar mie, dar am ieşit din casa lui cu un vis în plus, convinsă că ceea ce tocmai văzusem îmi va bântui visele nocturne, aşa cum mi le bântuie Veneţia şi marea.