În trupul meu ca un poem
În sufletul pietrei ascuns,
de Fugile lui Bach trezit
Dumnezeu se rotunjeşte
ca mărul în palmele Evei.
Care pe care oare
a învăţat perfecţiunea?
Numai noi oamenii, neghiobii
îl vindem zilnic prin respiraţie,
apoi ne întrebăm savant de există
de parcă ar fi vorba de o batistă
pe care o uităm acasă dimineaţa
ştiind ce uşor e de înlocuit.
Dar vine rândul nostru, iubite,
ca doi profeţi, îl facem bucăţi,
pe care le arunci în mine
ca într-o mare posedată de temple
şi cu nectar sacru de după-amiază
îmi lipeşti în adâncuri veşnicia.
În trupul meu ca un poem
căruia numai tu ştii unde să-i tatuezi
limba cea mai dulce.
O primavara divina pentru divinii mei vizitatori de blog!
Nicoleta Dabija
@Ce frumoasă eşti! Să fii fericită, măcar de 1 martie!
mc
Multumesc mult, Mariana. Si eu iti doresc fericire din toata inima si nu doar de 1 martie. Primavara calda!
Îţi spun: vine martie
cel cu ochi de războinic,
soseşte tulburat de gândul meu aprins
pentru tine,
pentru ploaia de aur
căzând neîntrerupt peste bătrâna Moldovă –
păşeşte martie prin întunecatul zăvoi
cu elfi şi gnomi sprinteni sărind
vâlceaua de mai an…
îţi spun: facă-se voia lui,
a sângelui verde,
hăulind în trunchiul meu
prea bătrân, poleind prea tânăra-ţi mână
cu care îmi scrii
cât de devreme e-n cer,
cât de târziu pe pământ…
Multumesc din suflet! E o poezie foarte frumoasa si un martisor de asemenea special.
MLL
Foarte frumos si acest poem! De data aceasta, unul mai lung, dar la fel de bine “sculptat” in cuvinte. Si finalul, ei, da, finalul, ca de obicei in vremea din urma, care perfect. Felicitari din inima. Daca as fi poet, cred ca as putea fi invidios!
Multumesc foarte mult pentru frumoasele cuvinte! Cred ca acesta e cumva in formula celor dinainte, de aceea mi-a iesit si finalul. Mai bine ca nu sunteti poet, sa pastrati sentimentele frumoase.
MLL
Eu multumesc, in fond, placerea lecturii a fost a mea. Aveti dreptate, invidia, chiar si una amicala, trebuie evitata,
e unul din pacatele capitale, nu? Mai bine sa ne bucuram…
MLL
Da, e capital! Si daca le evitam pe cele mai mici, cu atit mai mult trebuie sa ne abtinem de la cele capitale…
Pai nu ne ramine decit sa facem asa!